Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN CULMEA FERICIRII

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 61 pentru ÎN CULMEA FERICIRII.

Calistrat Hogaș - În Munții Neamțului

... arșiță!... După alte două ceasuri de gebea sau, mai bine zis, de înot al Pisicuței mele prin marea de flăcări ce se revărsa peste pământ în miezul arzător al zilelor de vară, cârnii la dreapta și intrai, de-a dreptul și triumfal, prin porțile larg deschise, în ograda caselor de țară, unde locuia un vechi prieten al meu. Stăpâna de casă, în haină albă de dimineață și cu capul slobod învăluit în o grimea tot albă și cu țurțuri mici de mărgele roșii pe margine, trebăluia nu știu ce prin cerdacul larg din față. Când văzu de ... și dădui pe Pisicuța, spre îngrijire, unui argat de ogradă, iar eu suii scara, aruncai mantaua pe balustrada cafenie a cerdacului și intrai în casă. Femeia pe care o speriasem mă scutură de colb cu o perie, privind în pământ și de-abia stăpânindu-și râsul, cu palma la gură; mi se dădu apă, mă spălai, mă ștersei, mă slujii de degete în loc de pieptene și trecui în altă odaie mare și curat îmbrăcată, unde, până ce să vină cineva, mă răsturnai pe o canapea și aprinsei o țigară, cu privirea pierdută în

 

Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...

... Mihai Eminescu - În vremi demult trecute... În vremi demult trecute... de Mihai Eminescu În vremi demult trecute, când stelele din ceriuri Erau copile albe cu părul blond și des Și coborând pe rază țara lor de misteruri În marea cea albastră se cufundau ades; Când basmele iubite erau înc-adevăruri, Când gândul era pază de vis și de eres, Era pe lumea asta ... n-ascult decât glasu-adevărului senin; Și sarcina vieții-mi să fie cât de grea, Voi ști s-urmez, părinte, cu râvnă calea ta. Retras în sală mare de marmură trandafirie, Încins în strălucitul și negrul lui talar, Privirea lui o-nalță pe-a cerului câmpie Și cugetul lui zboară în lumi fără hotar. Și gând cu gând se-mbină în lungă reverie, Și buzele-i se mișcă c-un zâmbet blând, amar, Și sufletul îl împlu dorinți nemărginite, Ca marea de adânce cu valur'le ... răspund-anume Din marea cea albastră, care e steaua mea? E-acel trandafir roșu, ce mut-duios-uimit Lucește-un gând de aur deasupra-mi în zenit? Un om se naște ­ un înger o stea din cer aprinde Și pe pământ coboară în

 

Ion Luca Caragiale - Mitică

... l cunoaștem: îl întâlnim atât de des - în prăvălii, pe stradă, pe jos, în tramvai, în tramcar, pe bicicletă, în vagon, în restaurant, la Gambrinus - în fine pretutindeni. Mitică este bucureșteanul par excellence. Și fiindcă Bucureștii sunt un mic Paris, și Mitică, se-nțelege, este un mic parizian. El nu e ... mprumute cu bani: - Unde ai plecat, Mitică? - La vânătoare de lei. * Îi zici: - Mitică, faci cinste? - Nu pot, monșer, că mă strânge un ciorap. * Până în anul 1900, când mă-ntâlnea la Sf. Vasile, îmi zicea: - De un an nu te-am văzut! Dar în anul acela l-am găsit în seara de 31 decembrie la Gambrinus, tot acolo l-am întâlnit a doua seară, la 1 ianuarie. L-am salutat; s-a ... vin", zice "flanelă de Drăgășani", și-n loc de "bilet de bancă", "poza lui Traian". * Când pleacă pe jos, te invită: - Hai, că te iau în dreapta. * Mitică se urcă pe platforma dinainte a tramvaiului electric; vagonul pornește; în culmea vitezei, deodată amicul nostru strigă manipulantului: - Oprește! ți-a căzut biciul! * Mitică stă cu mai mulți prietini ...

 

Alexandru Macedonski - Destinul

... vers, ca și revers... Muncești și mori de foame... Stai trântor, faci palate... Numească-l muritorii, Noroc, Fatalitate, Cu tălpile-i gigantici apasă-n Univers! În cale ne stă vecinic privind la orișicare... Și-n clipă, de voiește, te face mic sau mare... Puternic fii ca Cezar, că el te face ... fericește,      Coboară nencetat! Așteaptă-l cu răbdare sau tremură de frică, De vrea, el te scufundă, de vrea, el te ridică! Vârtej fatal, te bagă în cercu-i de oțel, Și, facă-ți fericirea, sau chiar să ți-o sugrume, Pe față puie-ți râsul, sau dorul s-o consume,      Te ... popoare se joacă nemilos! Adeseori ridică la culmile de stimă Un suflet fără aripi, un corp mânjit de crimă, Și-adeseori Virtutea rămâne tristă jos! În cartea sa fatală pe toți înscriși ne are Pe cerșetorul gârbov și pe-mpăratul mare! Și toți deopotrivă în

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)

... clară se scăldau... Reînviază ca prin farmec idilele patriarcale Cu feți-frumoși culcați pe iarbă izbindu-se cu portocale; Pe dealuri clasice s-arată fecioare în cămăși de in, Ce-n mâini cu amforele goale își umplu ochii de senin, Și printre-a serii lăcrămare de ametiste ... sub înălțimea înstelată... Halucinat când este-auzul, vederea este fermecată; Aud ce spune firul ierbii, și văd un cer de aripi plin, M-așez privind în clarul lunii sub transparența atmosferei Și-n aeru-mbătat de roze sfidez atingerea durerei Cu cântece nălucitoare cum sunt candorile de crin. O! feerie a ... feerie a naturii, vindecătoare de nevroze, Ce ne-mbunești fără știință și ne mângâi fără să vrem, Regret suprem al fiecărui, desfășură-te în splendoare În aer cu parfum de roze și cântec de privighetoare. Veniți, privighetoarea cântă în aeru-mbătat de roze. Voind să uit că sunt din lume, voiesc să cred că sunt din cer... Vestalelor, numai o noapte de fericire vă mai cer, Și-această noapte fericită la gâtul ei cu sălbi de astre S-a coborât pe flori roz-albe și pe

 

Nicolae Nicoleanu - Dor și jale

... jale de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Dacă sorta ne'mpăcată sau a cerului mânie, Te-a ursit să zaci în lacrămi, în durere și 'n sclavie Pe-un pămînt, al cărui sore, luminos și strălucit, Te deșteptă și te culcă desolat, desmoștenit, Și pe care umbra nopții ... pacea morții predomnesce, Că nici umbra nu se mișcă, nici un suflet nu vorbesce, Că nu vezi măcar o cruce sau o palidă lumină, Priveghind în miezul nopții pe o eroică ruină... Nu-i așa, că simți cu lacrămi, plecând fruntea 'la pămînt, Că mărirea este în ceruri și virtutea într'un mormînt?! Tote trec, tote se schimbă; ziua în nopte se preface, Bucuria se renasce, plânsul și durerea tace. Dar nimic nu pote stinge dintr'un piept nenorocit Suvenirea și dorința unui timp mai ... trecuta-ți fericire, Când prin drept și prin valore [1] strălucind măreță 'n lume. Nu erai numai o formă, un gol, un zadarnic nume; Căci în inimi și'n năravuri, în limbă și 'n cugetare, Se simțea fierbend puternic românesca ta suflare. În ...

 

Ion Luca Caragiale - Istoria se repetă

... publice ce se deschide. După ce plătesc dejunul, Pandrav se scoală și zice: - Acuma, Stane, neică, la lucru!... Am trăsură... când plecăm? - Unde? întreabă Stan. - În județ... să lucrăm. - Ce să lucrăm? - Colegiul... Trebuie să-ncepem... Nu e vreme de pierdut. - Apoi... zice Stan, scărpinându-și barba lui patriarhală... să începem ... că nu-i așa zor... lasă să plecăm mâne dimineață. - De ce să nu plecăm numaidecât? - Numaidecât! de ce numaidecât? Stai să mai vedem prietini în oraș... Mâncăm deseară cu mai mulți... mai ne chibzuim... - Ce să ne mai chibzuim? răspunde Pandrav impacient... Îmi pun candidatura... Am șanse. - Ei! șanse! să ... știi ce șanse am? - Ba știu, dar în sfârșit, acuma numaidecât nu pot pleca... Rămâi pe deseară aici, nu fi așa nevricos... Și pleacă, lăsând în nedomirire pe entuziastul candidat. Seara se reîntâlnesc la prânz împreună cu alți doi prieteni și iar începe candidatul cu pornirea lui, Stan cu temporizările. La ... și frumoase, dragă Tăchiță; dar fără batalama nu se poate să ai șanse. Batalamaua, aia-i șansa, alta nu-ți mai trebuie. - Așa! strigă Pandrav în culmea furiei, am să lupt contra voastră... și contez pe concursul moderaților. Era în adevăr ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea V

... din călcîie să-ți ajungă pîn’ la gură, Dăruind c-o sărutare acea tainică căldură, Ce n-o are decît numai sufletul unei femei… Cîtă fericire crezi tu c-ai găsi în brațul ei! Te-ai însenina văzindu-i rumenirea din obraji — Ea cu toane, o crăiasă, iar tu tînăr ca un paj — Și adînc ... prisos, Și că sufletul ți-l pierde fără de nici un folos? În zadar boltita liră, ce din șapte coarde sună, Tînguirea ta de moarte în cadențele-i adună; În zadar în ochi avea-vei umbre mîndre din povești, Precum iarna se așează flori de gheață pe ferești, Cînd in inimă e vară…; în zadar o rogi: „Consacră-mi Creștetul cu-ale lui gînduri, să-l sfințesc cu-a mele lacrămi!“ Ea nici poate ... s-arată, pieptu-i crește, Ochiul înghețat i-l umplu gînduri negre de amor Și deodată e vioaie, stă picior peste picior, Ș-acel sec în judecata-i e cu duh și e frumos… A visa că adevărul sau alt lucru de prisos E în stare ca să schimbe

 

Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat

... cea posomorâtă, când natura să-ntristează, Pe a nopței înturnare prin un bocet crud serbează. Câtu-i dulce a ta soartă, în sat, o, locuitor, Lângă soața credincioasă, în îngustul foișor! Nimic lin cursul turbură de-o viață fericită, Ziua este ostenelei, noapte-amoriului menită. Mușchiul, care anii repezi în țărână-a prefăcut, Pe părinții voștri-ascunde în mormântul cel tăcut; Acolo, pe cea movilă, unde sălcile umbrează, Ale inimei duioase lacrimile rourează; Dulcea boare-a dimineței, buciumarea de păstor, A ... A săteanului vro faptă încă nu s-a lăudat Și al său mormânt de pompă nicicum s-a-ncungiurat; Dar în locul unei pompe, din a lui soți fiecare, Nu de-afară, ci în cuget poartă semn de întristare. Oare mirosul de smirnă, oare cântecul cel sânt, Pulberea ce este stânsă pot să-nvie din mormânt, Dacă fapte de ... dar nu-l găsii nicăire. A trecut și ziua a doua, din nou iar l-am cercetat, Dar pe munte, nici în codru, nici la râu nu l-am aflat. Amar mie,-n ziua a treia, ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Anatolida sau Omul și forțele

... providenței, Pe mii de miriade de repezi cherubimi. Cerească armonie organe mii răsună; Poeții-eternitătii, serafi întraripați, Sub degete d-auzuri vii arpele înstrună, Răpiți în adorare, de Domnul însuflați. Ființe de simțire, cu totul de vedere, Contemplă în mirare p-eternul Iehova, În marele panhymniu, în sfânta preveghere Întreg nemărginitul răsună: Osana! P-același tron, d-a dreapta, născut în preștiintă În sânu-eternității, de angeli nevăzut, Etern era și Fiul, cu Pater d-o ființă, Ca dânsul fără margini și fără început. Când pater al puterii ... Se-ntoarce fiecare spre ceruri, să mai vază, Și trăsnete-nmulțite din urmă îi ajung. Cad unul peste altul, ruine spirituale, Și se resping teribil, în spațiu se-ntind; Minți, spirite stupide, perverse și fatale, Ca flăcăre în vortici tot haosul aprind. Și cad căzând ca mintea, s-afundă în turmente, Vârteje ascuțite, și tot se ascuțesc, Și șuieră vâlvoarea ca lupta-n elemente, Și negri, cât s-afundă, cu-atâta se negresc. Plesnește universul ... providența, la ceruri greu hulesc. Ca unde-ntărâtate când stă o vijelie, Dezmăsurate unde când grele cad, plesnesc, Așa munții de flăcări, dup-astă-anomalie, În flisv plesnesc, se nalță, iar cad și iar plesnesc. S-alină-apoi tumultul și nu mai e vedere, Profund, mare-ntuneric ...

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... cea mai mare desfătare a trecătorilor. Gluma cu tutunul era și mai bună. Stavru nu pregeta să acosteze pe orice cunoștință îi ieșea în cale și să-i ceară să “răsucească“ și el o țigară, dar de îndată ce era servit, în loc de a înapoia tabachera cu mulțumire, el o băga în propriu-i buzunar, care era spart, de unde ea îndată cădea, rostogolindu-se pe pământ. Atunci se repezea, o ridica, o ștergea, se scuza, și ... astea, lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea către Adrian pironindu-l în ochi cu o privire limpede, liniștită și stăpânitoare, cum facem când ne uităm în bunii și naivii ochi ai unui vițel. Atunci el se simțea micșorat de acest limonagiu de bâlci, de acest analfabet. I se părea straniu și ... unde. Pe la Brăila, nu venea decât să se aprovizioneze. Adrian a fost tot atât de mulțumit să-l întâlnească acum pe bancă în grădină, cum trebuie să fie mulțumite râurile când se unesc cu fluviile când se pierd ...

 

   Următoarele >>>